Silvia Pérez Cruz · 20 años

Pagini de jurnal

 Astăzi este ziua mea de naștere, însă de sărbătorit, am sărbătorit-o ieri, împreună cu prietenii și colegii de lucru. Am primit o mulțime de cadouri, însă cadoul cel mai drag mie e cel primit de la colegele mele întru Cultul lui Of, (The Holy Assassin of Of, The Legendkeeper of Of) și Aleksander Hemlock, cadou constând într-o agendă Moleskine cu personaje din desenul animat "Peanuts" și un stilou foarte elegant. Imediat ce-am ajuns acasă din oraș, am testat ambele cadouri, iar rezultatul testului îl găsiți în această postare.
 
 JANUARY 19, SATURDAY: HELLO DEAR DIARY... Sau, ca să zic pe românește, salutare, drag jurnal. Astăzi, 19 ianuarie 2013, după Apocalipsis, în noaptea (mai bine zis seara) sărbătoririi zilei mele de naștere, care de fapt e pe 20 ianuarie, te-am primit pe tine, drept cadou. Frumos cadou, din partea prietenilor mei, cei mai buni prieteni pe care mi i-am putut dori vreodată.
 Am primit în noaptea asta și-un SMS, am rămas surprins că fata frumoasă cu ochii verzi putea să se gândească la mine în momentul acela, însă mi-a plăcut să știu că încă exist în inima ei, la fel cum și ea încă există în inima mea.
 Noapte bună, drag jurnal, ne vedem dimineață și promit că voi avea ce așterne între paginile tale.

Alerg, însă cât de departe pot oare alerga?

Alerg, încerc să alerg din ce în ce mai repede. Picioarele-mi alunecă pe neaua bătătorită care-a pus stăpânire pe străzi, pe oraș, pe lume... Alerg ca să scap de obsesia care-mi întunecă mințile, alerg să scap de durerea care-mi străpunge inima... Alerg să scap de tine, să scap de iubirea pentru tine, fiindcă chiar dacă nu vrei să mă crezi, te iubesc... Te iubesc din toată inima, fată cu ochii verzi și privire care-mi topește sufletul...

Zăpadă și nori

Nu credeam că va fi atât de greu să iubești și să nu-ţi poţi urla iubirea în fiecare zi ... Nu credeam c-o voi vedea zilnic pe cea pe care inima mea o simte mereu aproape și că n-o să-i pot spune cât de mult o iubesc... Nu credeam că iubirea poate face rău altora, ci că mă poate răni doar pe mine... Nu credeam multe lucruri, care, iată, chiar se întâmpla...

Gânduri de duminică dimineață

Da, e din nou duminică. Și dimineață... Sunt singur acasă, iar lumina de-afară se strecoară prin jaluzelele lăsate și se insinuează în apartament, creând o atmosferă de semiîntuneric misterios. În acest crepuscul, gândurile mele-și iau zborul. Se îndreaptă spre tine, căci tu te-ai strecurat în pași de vals Straussian în sufletul meu, ring de dans al făpturii tale stelare.

Încerc să mă lupt. Încerc să mă lupt cu mine însumi, încerc să rup legăturile luminoase ce mi te aduc aproape, ce te țin alături de mine în fiecare zi... Însa inima mea nu vrea, nu e de acord să participe la rebeliune și nu dorește să iasă de sub stăpânirea ta...

În acest moment, în acest punct culminant al gândului simt cum evadez, pieptul mi se desface, sfâșiat de gheare ascuțite ce ies dinăuntrul meu, iar sufletul scapă, cu strigăt victorios și-și ia zborul spre tine, cautându-te și învăluindu-te, încercând să ți se strecoare prin ochi, prin pori, cautând să ajungă la inima ta și-acolo să se răsădească și sa prindă viaţă nouă...

Și iată-mă, singur, într-o duminică dimineață, în camera invadată de semiobscurul luminii care se strecoară de-afară prin jaluzelele lăsate, căzut la podea, cu pieptul sfâșiat și părăsit de suflet...

Salutări din Palinkarium

De ce blog? De ce Palinkarium? Astea au fost întrebările pe care mi le-am pus în această nu foarte frumoasă zi (din punct de vedere meteorologic) de sâmbătă.

Hai să începem cu răspunsul la a doua întrebare, fiindcă este mai simplu: pentru că am văzut acest nume în Budapesta, agățat deasupra unui magazin de băuturi alcoolice, care, bineînțeles, comercializa palincă (palinka, cum se scrie pe limba vecinilor noștri de la Vest). Mi se pare un nume potrivit pentru acest blog, fiindcă viata poate fi câteodată un ...arium de orice fel, asa încât nu vad nici un motiv pentru care n-ar fi pentru mine un Palinkarium.

Acum urmează răspunsul la prima întrebare. Chiar așa, de ce blog? Ce, nu exista deja atâtea? La ce mi-ar trebui și mie unul? Păi de ce nu? De ce să nu-mi exercit și eu, ca atâția alții, libertatea de exprimare? M-am gândit de multe ori că ar fi cazul să mă apuc și eu de scris, însă niciodată nu m-am mobilizat îndeajuns ca s-o și fac. Atunci de ce chiar azi? Pentru că POT :) ar zice unii... Adevărul e că nu știu nici eu de ce tocmai azi... Poate fiindcă am "răsfoit" câteva bloguri mai devreme și m-am gândit "dacă ei pot, sigur pot și eu"... Trist, nu-i așa?

Hai că ajunge pentru azi. Poate o să mai postez cândva, într-o zi în care o să ma trezesc în Palinkarium și-o să fiu destul de inspirat amețit ca să scriu.